Home » Știință » ,,Naţiunea este mândră”. Indienii şi-au trimis în spaţiu cel mai masiv satelit

,,Naţiunea este mândră”. Indienii şi-au trimis în spaţiu cel mai masiv satelit

Publicat: 07.06.2017
India a lansat un satelit de comunicaţii cu ajutorul celei mai puternice rachete deţinute de ţară. Astfel, India intră în competiţia pentru industria spaţială globală care atinge un cuantum de peste 300 de miliarde de dolari.

Geosynchronous Satellite Lauch Vechicle (GSLV) a decolat din centrul spaţial Sriharikota, India, infrmează Reuters

Având o greutate de 3.136kg şi înălţimea unei clădiri cu 13 etaje, GSAT-19 este cel mai masiv satelit pe care India a încercat să-l amplaseze pe orbită. Prim-ministrul Indiei, Narenda Modi, a felicitat cercetătorii şi a sugerat că ţara este tot mai aproape de noua generaţie a capacităţilor de lansare. ,,Naţiunea este mândră,” a spus el.

În afară de India, printre ţările care pot transporta în orbită sateliţi de peste trei tone se numără Statele Unite ale Americii, Rusia, China, Japonia şi Agenţia Spaţială Europeană. 

Următorul plan al cercetătorilor indieni este de a trimite în spaţiu o navă cu echipaj uman, însă programul nu a fost aprobat momentan de către guvern. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu

Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus

Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi

Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?

O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”

Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024

O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean

ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?

Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”

SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship

Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski

Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte

Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?

Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte

Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?

Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice

Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ